Azi nu am avut un inceput de zi foarte bun. Sunt puțin trist pentru că a mai trecut o lună în care nu am publicat nimic așa că încerc să-mi fac un jurnal de reflecție public cu această ocazie, măcar să nu treacă încă o lună fără să public ceva.
Folosesc de ceva timp Notion pentru notițe și îmi plac foarte multe lucruri la această aplicație, dar sunt câteva lucruri care nu-mi plac așa că încerc să folosesc Obsidian. Am făcut sincronizarea prin serverul meu și funcționează foarte fain dar sunt multe lucruri care-mi lipsesc din Notion și cu toate astea sunt hotărât să îmi țin notițele aici. Voi ce program folosiți?
Ziua de azi nu a început cu foarte mare elan, am încercat să fac câteceva pentru muncă apoi m-am pregătit să merg la spital, am programare la un consult pentru ochi, sper să nu fie nimic grav.
Inainte de a pleca spre spital stând în stația de autobuz, am asistat la un incident, autobuzul care încerca să iasă din alveolă a lovit un stalp. Am incercat sa ajut soferul cum sa manevreze autobuzul sa nu strice masina mai rau. Nu am primit nici un multumesc dar nu am avut aceasta așteptare, am vrut doar sa ajut. Din pacate omul era foarte suparat si era sa dea și peste o persoana pe scuter. S-au luat la ceartă. Aș fi vrut să intervin sa le spun amandurora ca au o stare tensionata probabil pt. ca nu au inceput ziua cel mai bun mod, cel puțin soferul tocmai ce trecuse printr-o stare tensionată. Imi pare rau pentru ei si le inteleg frustrarile. Intr-un final fiecare si-a vazut de drum. Acum sunt in autobuz si ma bucur de priveliste. E placut afara. sper sa nu fie nimic grav cu ochii. Trebuie sa cobor…
M-am înregistrat la spital în nici 2-a minute, am luat bilet de ordine și până să ajung la bancă am auzit semnalul sonor că urmează următoarea persoană, nici nu știam unde să mă uit sau ce număr am, am văzut într-un final numărul, m-am uitat la hârtia mea și era numărul meu cu toate ca era lume pe banca așteptând. Ok, merg la ghișeu, îmi ia datele din pașaport, termina înregistrarea apoi îmi dă indicații unde sa merg pe ruta 7. Totul e semnalizat ca in aeroport, nu prea ai cum sa te pierzi cu toate sa spitalul e plin de săgeți prin toate intersecțiile. Ajung la un alt ghișeu, îmi da un formular la care trebuie sa răspund verbal la anumite întrebări. După ce răspund mă trimite la un alt număr 7, eu confuz, iar 7? Ok ies pe culoar și observ ca sunt mai multe uși numerotate, mă așez lângă ușă, aștept și continui să scriu acest text.
Mai sunt încă 3 persoane care așteaptă în dreptul ușii. E deja ora 1:40, ora la care sunt programat, am ajuns cu 15 minute mai devreme, oare cat trebuie sa aștept? 🤔
Intre timp vine o persoana cu un tonomat de cafea ca în avion și ne întreabă dacă dorim. Eu zic ca nu, am băut deja două. Poate ca un ceai ar fi fost binevenit dar e ok și fără.
La ora 1:44 intru. Îmi ia tensiunea ochilor, îmi pune câteva întrebări despre istoricul meu, îmi măsoară ochelarii, îmi pune picături de dilatare a pupilei si mă trimite înapoi în sala de așteptare, la ușa 5 sau 6 mă va chema altcineva. După 5 minute am fost chemat iară, dar nu își făcuse încă efectul picăturile, trebuie sa mai aștept. Mi-a mai pus iar picături, deja nu mai vad, scriu acum fără să vad aproape. Continui sa scriu după ce îmi recapăt vederea… Mi-am dat jos ochelarii, e de prisos sa țin pe nas, cred că văd mai bine fără ei 😅
Între timp vine soția că trebuie să mă ia cu mașina și mă surprinde, nu mă așteptam să intre după mine, nu îi spusesem unde sunt.
– De unde știai că sunt aici?
– A, păi simplu ogen înseamnă ochi iar restul am dedus așa că mă așteptam să fii la 7. Restul fiind oogheelkunde.
Nici nu vreau să știu cum se pronunță oftalmologie în olandeză, atât de îngrozit sunt de limba asta. Când am venit aici am privit învățarea limbii o provocare benefică, las’ că-mi antrenez mintea, îmi ziceam. După mai bine de 6 ani a devenit un coșmar, intensitatea frustrărilor s-a accentuat iar disponibilitatea mea de a încerca să învăț măcar a scăzut drastic. Poate vorbesc despre asta altă dată, n-aș vrea să-mi stric ziua pentru că am primit o veste bună totuși, nu am nimic la ochi, totul e ok.
Cam așa a fost ziua mea de luni, a ta cum a fost?
EU ma gandeam sa iau notite audio, adica pur si simplu sa dau record si sa vorbesc. Exista vreo aplicatie pentru journal audio, eventual si cu transcript?
Hei, buna Raluca, mulțumesc de mesaj. Pai cred ca sunt mai multe metode. Cea mai simpla ar fi sa folosesți aplicația de înregistrare audio, faci un shortcut pe ecranul principal și te înregistrezi. Apoi cu un alt soft de transcript il transformi in text cred.
Eu am încercat să folosesc Note Station de la Synology dar nu prea e la-ndemână oricui, trebuie sa ai NAS de la Synology si nu are functie de transcript.
În jurul aplicației Obsidian sunt multe plugin-uri, are posibilitatea de a inregistra voce dar nu știu nimic de transcript.
Tastatura de la telefon are un buton sub formă de microfon si poate face transcript direct in google keep chiar și în limba română, cred că e cea mai simplă soluție.
Cred ca astea sunt doar câteva metode, cu sigurantă poți găsi și aplicații cu bani care să facă treaba asta mai bine, dar google cred că se descurcă foarte bine și e gratis.
Probabil și pe Apple sunt soluții dar nu dețin.
Sper să-ți fie de folos sugestiile mele.