Nu prea mai reușesc sa ma concentrez pe obiective mele și mă cam întristează treaba asta. Sunt conștient de faptul că nu mă poate ajuta nimeni, eu sunt singurul meu salvator și cu toate astea, starea de copleșeală își face din nou prezența.

Azi e Luni. Am cam înghețat puțin pe motocicletă în drumul meu spre servici, mâine îmi pun și a doua pereche de pantaloni, e cam răcoare dimineața. La birou stau cam în dreptul ușii iar unii colegi au casa în pantă, trebuie să închid ușa după fiecare, îmi îngheață mâinile instant. Totuși dacă e bine că mă face să mă ridic de pe scaun din 5 în 5 minute și uite așa fac și puțină mișcare.

Fac eforturi destul de mari să mă concentrez la ce am de făcut dar până la urmă am reușit să mă adun și sa fac un task simplu. După ora prânzului sunt chemat în ședință deoarece colegul responsabil de proiectul pe care lucrez a intrat in concediu. M-am panicat instant, știam că mă vor întreba despre progres și cu toate astea nu am reușit sa-mi accesez nici o amintire de săptămâna trecuta, laptopul l-am lăsat la birou de parcă am vrut să mă sabotez. Îmi vine rândul să vorbesc și le spun că am întâmpinat dificultăți dar nu le pot spune exact ce, dacă vor pot coborî să îmi iau laptopul că mi-am notat acolo. Discuția a luat o întorsătură diferita și am simțit iarăși eticheta de incompetent iar creierul meu a înghețat. Am răspuns afirmativ la tot ce mi s-a cerut și am ieșit din ședință. Nici macat mulțumesc sau la revedere nu am fost în stare sa spun, am mormăit ceva și am ieșit. Mintea mea se blochează în situații din astea, nu știu ce sa spun, ideile dispar, totul e blocat. Gura începe să spună cuvinte fără sens de multe ori, se întâmplă să realizez prostia pe care o spun dar mi-o asum, oricum dacă încerc să o corectez e posibil să fac mai rău, se întâmplă să spun o prostie și mai mare încercând să mă corectez, așa că de multe ori renunț, mai ales când știu că nu pot schimba părerea celorlalți ca și în cazul de față.

Acum înțeleg ce mi se întâmplă, mi se activează o capcană mentală, sunt destul de conștient de ea, din păcate se declanșează maxim și nu reușesc sa o controlez, ba chiar pare mai puternica ca oricând. Cu toate astea nu mă mai panichez și nici nu mă mai întristez cu săptămânile creându-mi tot felul de scenarii negative si pesimiste acuzându-mă ca-s prost și că-s condamnat la eșec pentru tot restul vieții. De când am început să înțeleg care e treaba cu capcanele astea mentale, se întâmplă lucruri ciudate. Am sesizat că mă detașez de situație si las capcana să se desfășoare, eu doar observ ce se întâmplă și într-un final capitulez. Încă nu știu exact cum să reacționez și să controlez asta.

În ședință sunt două persoane care mi-au făcut destul de mult rău dar nu le mai pot ranchiună, așa au știut ei să trateze situația mea. Cea mai dificila parte a fost faptul că oricât am încercat să le vorbesc și să le explic ce se întâmplă nu a contat, așa că am renunțat să mai schimb ceva. Capitularea mi-a creat o zona de confort. Nu mă mai consum, cel puțin nu pe moment. Acum e 12 noaptea și scriu aceste rânduri ceea ce arată că mă macină totuși treaba asta. Scrisul pare să mă elibereze, după ce-mi pun ideile pe hârtie creierul începe să se liniștească ca și cum ar rezolvat problema.

Lumea din jurul meu mă sfătuiește să plec din companie știind faptul că nu mă simt bine aici, multi colegi au plecat deja cel mai probabil din cauza neînțelegerilor cu managementul. Am observat că oamenii părăsesc locul de muncă din cauza conducerii, și eu am făcut la fel în trecut. Un coleg și-a exprimat asta de față cu toată lumea, el iubește jobul dar direcția în care merge departamentul nu e așa cum și-ar fi dorit.

Eu nu am de gând sa plec nicăieri pentru că nu e prima oară când trec prin așa ceva, iar dacă plec sunt foarte mari șanse să ajung în aceeași situație atâta timp cât capcana mea rămâne la putere. Pe lângă asta îmi și place ceea ce fac iar relația cu colegii e relativ ok. Problema e la mine și încerc să mă folosesc de oportunitatea asta să ma dezvolt și sa rezolv deficiența pe care o am, deoarece îmi doresc foarte mult să-mi reinventez viața așa cum mi-am dorit de foarte mult timp.

Citind cartea recomandata de un psiholog “Cum sa-ti reinventezi viața” de Jeffrey E. Young și Janet S. Klosko, înțeleg faptul că trebuie să conștientizez problema și să iau masuri în consecință. Primul pas l-am făcut, am identificat capcana, acum trebuie doar să pun în practică instrucțiunile din carte. Din ce înțeleg, un psiholog specializat pe psihologia cognitiv comportamentală, va încerca să te ajute prin astfel de tehnici, iar toată munca va reveni pacientului oricum, așa că orice aș face nu scap de muncă.

Cumva obiectivele mele s-au modificat puțin pe anul ăsta, a intrat studiul și practicarea coaching-ului, lucru care nu era planificat, plus soluționarea capcanelor mele mentale pe care le am, ceva ce trebuie rezolvat urgent. Așadar pregătesc un spam cu citate și tehnici din carte pe care le consider utile și pe care am de gând sa le folosesc în soluționarea problemei mele, iar așa poate reușesc să te ajut și pe tine cititorul meu, dacă cumva te afli într-o situație asemănătoare.

Pe curând!