Încă un eșec

Dezamăgit. Am renunțat la cursul de neerlandeză și mă simt neputincios. Nu e prima dată când cedez în fața anxietății, dar e ok, am mai trecut pe aici. Ascult Tiamat, Paradise Lost, My Dying Bride, Lake of Tears… melodii pe care obișnuiam să le ascult acum 20 de ani… pff ce au trecut anii. Cu toate că muzica e tristă îmi amintesc tot felul de trăiri faine din acea perioadă.

Am hotărât să renunț pentru că devenise un stres prea mare, învățatul poate fi și distractiv nu stresant. Am atins un nivel de stres care mă bloca la propriu, pur și simplu nu mai puteam gândi. Nu am reușit să-mi fac temele, aveam impresia că orice cuvânt nou era imposibil de memorat. Cu toate că consider învățatul limbii din locul în care locuiesc important, totuși nu e ca și cum nu așsupraviețui fără această abilitate.

Procrastinare

Când devine un lucru prea apăsător caut să fac altceva pentru a evita suferința. Din păcate suferinta devine și mai dureroasă atunci când renunți la luptă. Am făcut asta de mic copil și am fost dezamăgit de mine foarte des. E ciudat totuși pentru că am reușit să fac multe alte lucruri.

Acum îmi distrag atenția prin proiectele mele personale. Îmi setez propriul meu homelab. Instalez tot felul de progrămele pe server și mă bucur de fiecare reușită. Poate că pentru unii dintre voi să instalezi docker e floare la ureche, mie mi-a luat ceva până să înțeleg cum stă treaba.

Totuși îmi dau seama că nu asta e prioritatea mea acum, dar prin faptul că îmi distrage atenția și îmi dă satisfacție cu unele reușite aleg să fac asta.

Dacă stau bine să mă gândesc, și cu homelab-ul sunt lucruri la care am renunțat să le fac deoarece consideram că-s prea greu de realizat. Asta poate că a contribuit la stima mea de sine și cu toate astea continui să o fac. Și la ce bun? M-am jucat cu linux și progrămele de două decenii, nu am făcut nimic cu cunoștințele asimilate și m-am desconsiderat la fiecare barieră peste care nu am reușit să trec.

Oricum prioritatea mea acum trebuie să terminarea cursului de lifecoaching. Vreau să-l termin mai ales pentru mine, sa mă ajute să mă înțeleg și să depăsesc aceste situații. Oricum după ce-l termin voi scrie aici mai tot ce am învățat și cum implementez totul în viața mea. Deja cunoștințele asimilate încep să mă ajute. Cu toate că sunt plin de îndoieli, continui să cred că voi reuși să bifez obiectivele setate de mine.

Azi vin ledurile pe care intenționez să le instalez la scări. Tare curios sunt cum va ieși, dar, în acelși timp, stiu că e încă un proiect care mă distrage de la ce trebuie să fac. Simt că mă îndepărtez de ceea ce contează cu adevărat pentru mine acum, și asta mă întristează.

A trecut luna Ianuarie și pe la sală n-am mai trecut. Încă un motiv să fiu nemulțumit. Sunt prea multe lucruri, prea multe obiective, prea puțină energie. Și mă simt blocat între toate astea.

Speranță și optimism

Dar poate că nu e despre câte lucruri reușesc să fac într-o zi. Poate că e despre a mă opri, a respira, a-mi seta intențiile mai clar. Știu ce vreau, dar trebuie să-mi dau voie să merg înainte cu pașii mei de furnică, fără să mă judec pentru fiecare lucru nefăcut.

Azi mă simt trist, dar asta nu înseamnă că renunț. Dacă învăț ceva din coaching, e că fiecare om are resursele necesare pentru a-și depăși blocajele. Poate că trebuie doar să am ceva mai multă răbdare și îngăduință față de mine. Mâine e o nouă zi, o nouă provocare.

Te salut.