📝Jurnal
A mai trecut o zi în care am cugetat puțin despre viață evident. Ce-mi place la acest jurnal e faptul că dă sens zilelor prin care trec. Trecerea zilelor în revistă aci par să capete valoare.
Din păcate nu am avut discuția fără sens cu HR-ul, s-a amânat pentru mâine crezând că eu nu voi merge la scârbici, ieri luându-mi medical. E ok și mâine, să vedem ce mai vor de la mine… Nu mi-am revenit de la răceală, dar bine că nu am mai făcut temperatură, altfel nu aș fi mers la scârbici.
Voi cum vedeți viața? Cum vedeți lumea asta în care trăim, societațile create, sistemele după care mergem. Ne naștem, mergem la școală pentru a ne pregăti într-o anumită profesie, profesăm tot restul vieții, apoi plecăm ca și cum n-am fost pe această planetă.
Azi m-am întrebat cum arată persoana care se simte împlinită cu munca pe care o prestează deoarece reprezintă cariera la care a visat și excelează în acel domeniu. Eu nu fac parte din categoria asta de aceea sunt curios să aflu de la voi cum e. Mă întreb dacă aș face ceva din pasiune pentru o companie ca angajat, m-aș fi simțit mai împlinit?
Am ajuns în sfârșit să fac ceva ce-mi place și cu toate astea, nu mă simt ok. Făcând abstracție de la situația în care mă aflu, simt că oricum nu aș avea libertatea de a fi creativ, de a vorbi, de a aduce valoare prin ceea ce sunt. Mă simt pur si simplu o unealtă, care dacă nu livrează atât cât trebuie și cum trebuie, sunt pe lista de unelte stricate și trebuie să fiu înlocuit.
Evident simțindu-mă astfel, universul internetului îmi livrează material care îmi arată faptul că nu sunt singurul în această situație. Sunt studii care la nivel global arată faptul că aproximativ 80% din persoanele care merg la muncă, fac treaba asta din necesitate, nu pentru că acel servici îi fac să se simtă împliniți. România cică ar sta mai bine, 34% dintre români, merg la muncă de plăcere. Principala problemă ar fi cică volumul mare de muncă și nu salariul, iteresant, nu?
Apropo de volumul mare de muncă. Voi știați că din anii 80 și până în prezent productivitatea a crescut cu 80% iar salariile cu 30%? Căutați The Productivity–Pay Gap. Unde se duce diferența de bani? Sigur nu în buzunarul salariatului.
Tu esti multumit sa lucrezi pentru buzunarul corporatiilor? Ție-ți revin 2 vacante pe an plus niste weekenduri de care ai nevoie sa te odihnesti…
Tu te numeri printre cei 80% care merg la scârbici de nevoie? Preferi siguranta sau libertatea? Și eu am ales siguranța și nu cred că a fost o alegere înțeleaptă, așadar caut o scăpare din acest cerc.
Bine Dorule, dar daca ar vrea toata lumea sa iasa din acest cerc creat de societate, cum ar mai functiona totul?
Multumesc de intrebare. Habar nu am. Probabil nu toata lumea ar vrea asta, sunt cel puțin 20% din oameni care se simt bine cu locul de muncă. Totusi daca ar fi sa tindem spre o astfel de societate cred ca descentralizarea e cheia. Daca vă uitați la companiile mari, toți vor să cumpere companiile mici, vor să dețină controlul, iar tot venitul se centralizează la ei. Daca descentralizam, automat si veniturile se vor imparti, oamenii vor beneficia de profit și nu companiile.
Pai cum?
Simplu, dacă serviciile se fac prin parteneriate și nu prin angajare. Daca eu mi-as oferi serviciile mele cuiva, chiar și unei companii ca freelancer, atunci eu imi asum anumite riscuri dar imi voi fi si mai motivat sa-mi fac serviciul cat mai bine. Acest risc nu va mai merge la companie ci va ramane la mine printr-un pret mai mare evident.
Odată cu digitalizarea, cred că direcța asta e foarte plauzibilă si tare mi-as dori sa ajungem sa traim intr-o lume descentralizata.
Crezi ca e posibil?
Sincer sunt sceptic din pacate, dar cei care își doresc asta o pot face acum mult mai ușor decât în trecut.
Pai cum Dorule?
Simplu, asumandu-ti riscuri si urmând obiectivele personale si nu a companiilor. Companiile vor profit și vor cumpăra timpul oamenilor talentați pentru profitul lor. Ce preferi să vinzi, talentul tău sau timpul tău? Aici cred că e diferența.
Eu simt ca imi vand timpul corporatiilor pentru ca altii sa-si atinga visele. De ce sa nu-mi ating propriile vise? Oare viata mea trebuie sa fie cumparata? Cum aș putea să obțin libertatea și să-mi pot pune în valoare talentul și abilitățile mele? Tu ai reușid deja asta? cum ai făcut?
M-a prins subiectul și era să uit de o mică actualizare. Am mai progresat puțin cu scările. Nu știu câte sanse sunt, dar tare mi-aș dori să le terminăm în acest weekend. Mâine cred că mă apuc să instalez ledurile pe stâlpi.
🔍 Reflectare asupra zilei
- Cum mă simt azi? (emoțional, fizic, mental)
- Emoțional sunt ok, cu toate că simt puțină tensiune din pricina discuției cu HR-ul de maine. Faptul că e totul atât de imprevizibil și nu știu la ce să mă aștept mă stresează, dar sunt pregătit pentru orice. Oricum, sunt mai increzător și mai puternic ca oricând.
- Fizic nu-s ok, încă răcit și nu sunt împăcat cu faptul că nu am reînceput programul de sala.
- Ce gânduri predomină? (pozitive, negative, neutre)
- Neutre spre pozitive, acum să am scris, era cât pe ce să săr ziua de azi.
- Cât timp am lucrat pentru obiectivul meu principal?
- 0
- Unde am pierdut timp inutil?
- m-am uitat vre-o 10 minute pe youtube azi si acum încerc să-mi aduc aminte despre ce e vorba, cred ca au fost 10 minute inutile.
🎯 Obiectivele zilei
- Somn:: 6
- Antrenament:: 0
- Pași:: 4500
- dar cred că mă minte ceasul
- Mâncare:: 2200
- Dar nu sunt convins, maine inregistrez cu exactitate caloriile
- Obiective:: 0
💡 Idei & Gânduri spontane
- Orice insight, idee de proiect, notiță importantă
- Cred că aceste idei pe care le scriu aici ar avea mai mult impact dacă le-aș transforma în clipuri pe youtube.
- Cred că nu-i cea mai bună ideie să nu distribui pe retelele de socializare…
- Mai am câteva clipuri cu motorul de postat si aproape că am renunțat să o fac, iar youtube mi-a zis că-i o decizie proastă, așa că trebuie să-mi fac timp pentru ele..
- Nu știu cum să-mi organizez cadrele B-rolls din clipurile vechi pentru a avea access usor la ele în caz de vreau să le folosesc și în alte clipuri. Dacă aveți idei să-mi spuneți și mie vă rog.
🌟 Recunoștință & Motivație
- 3 lucruri pentru care sunt recunoscător azi:
- Am mers cu mașina la scârbici, aproape că am uitat cât de confortabil e, totuși, am avut mâinile reci o bună perioadă de timp, nu am încălzire pe volan în schimb pe ghidon am.
- Cu toate că nu-i sigur încă am un loc de muncă
- Ce mă motivează să continui?
- sunt tare curios cum vor da ledurile mele prgramabile la scari, așa că trebuie să termin proiectul.
- Apropo, am făcut prin Home Assistant să deschid ușa de la intrare cu telefonul. Procedura e destul de sigură si ușor de implementat, vreți să vă arăt?
🔄 Plan pentru mâine
- Prioritatea zilei de mâine:
- Proiectul scări!
- Ce pot face mai bine decât azi?
- Am fost puțin morocănos când am ajuns acasă și nu înțeleg de ce, o fi de la răceală și de la faptul că nu dorm suficient. E ora 00.10 deja, mă culc târziu, iar. Poate că ar trebui să mă apuc mai devreme de scris, la ora 20.00…
Cam atât pentru azi.
Pe curând.
0 Comments