📝Jurnal
Voi vă simțiți intimidați de oameni? Știi sentimentul când te urmărește cineva pas cu pas ce faci și de teamă să nu te faci de râs, te faci de râs? Sau ești pus în centrul atenției și trebuie să vii cu o explicație imediat dar nu poți, ești blocat?
Eu simt adesea acest sentiment iar dacă sunt si obosit sunt praf. Azi am trecut prin starea asta și nu prea am știut cum să ies din ea. Cred că cea mai bună soluție e să spui că nu te simți confortabil și aia e. Eu cel puțin asta am făcut.
După ce am trecut prin starea asta am încercat să-mi dau seama de unde vine și cel mai probabil de la școală. Știi senzația când ești scos la tablă și zici o prostie iar toată clasa râde de tine, iar profesorul face și el mișto la rândul său?
Ei, în momentul în care sunt întrebat despre un lucru pe care nu-l știu în momentul respectiv, mă panichez. Rațiunea mea e înghețată, nu mă pot gândi la un răspuns, răspuns care oricum e foarte probabil să fie greșit pentru că simt presiune.
Nu știu câți dintre voi simțiți asta. Totuși, am sesizat la copilul meu aceeași reacție, la o întrebare oricât de simplă, ce vrei să faci după ce termini liceul de exemplu, el dă din umeri, nu știe să răspundă. După un timp am încercat să aflu de ce, ce se întâmplă, și am încercat să vorbesc cât mai prietenos cu el. Și-mi spune că îi este teamă să nu greșească. Păi și cum ar arăta un răspuns greșit, îl întreb.. nu știu, îmi spune.
Din păcate m-am oprit aici cu întrebările și nu trebuia deoarece frica este nefondată. Poate că în cazul lui chiar nu exista un răspuns greșit dar chiar dacă ar fi greșit, de ce să-ți fie frică? Că râde lumea de tine? Că te faci de râs?
Ce se întâmplă de fapt atunci când dai un răspuns greșit. Păi să zicem că râde lumea de tine, bun. Tu cum te simți la reacția acestora? Păi te simți inferior și rușinat. Ca să eviți starea asta, atunci frica încearcă să te apere de această stare și te blochează ca să nu ajungi acolo.
Dar un răspuns greșit te face automat inferior și ar trebui să te simți rușinat pentru că nu știi un anumit lucru? Toți ceilalți au răspunsuri la toate întrebările? Cel mai probabil că nu.
Asta se întâmplă de cele mai multe ori atunci când nu-ți cunoști valorile și ai o stimă de sine scăzută. Cu toate că încă nu am reușit să ies din această capcană, tot mai experimentez astfel de stări din când în când ca pe niște coșmaruri, eu cred că fac progrese. În primul rând nu mă mai deprimă aceste stări.
Spre exemplu azi ca să ies din încurcătură, am recunoscut că nu mă simt confortabil. Apoi am încercat să înțeleg de ce anume îmi este teamă pentru că nu era nici o amenințare directă. Era o frică de eșec și probabil vine de la tendința mea de a face totul perfect.
Ce pot face.
- Asumarea unui răspuns greșit.
- Acceptare reacțiilor celorlalți, indiferent de reacția lor nu schimbă cu nimic cine sunt eu ca persoană.
- Schimbarea perspectivei din rușine în deschidere, voi învăța ceva nou chiar dacă greșesc.
- Data viitoare îmi voi da voie să greșesc.
- Care este cel mai rău lucru care mi se poate întâmpla dacă greșesc?
- Greșeală asumată e mai ușor tolerată de ceilalți.
- Dacă-mi ofer posibilitatea să greșesc anxietatea va scădea în timp (e probată).
- Gândește cu voce tare.
- Repetă întrebarea și asigură-te că ai înțeles-o.
Acum toată treaba asta trebuie să o transform în întrebări pentru băietul meu să-l ajut și pe el să depășească acest sentiment.
🎯 Obiectivele zilei
- Somn:: 6,16
Slab
- Antrenament:: 1
Cu toate că nu am fost la sală am făcut 30 de flotări de încălzire. Nu vreau să sune a scuză dar încă nu mi-am revenit din afurisita asta de răceală.
- Pași:: 5514
- Mâncare:: 0
- Obiective:: 0
Am mai lucrat la scări puțin, am șmirgheluit, mâine mă apuc de vopsit.
🔍 Reflectare asupra zilei
🔹
Succesul zilei
(
Ce am realizat azi? Ce mi-a adus satisfacție?)
Am mers cu motorul la scârbici azi și le-am dus colegilor cozonac.
🔹
Tensiunea zilei
(
Ce provocare am întâmpinat? Ce mi-a consumat energie? Cum aș putea gestiona mai bine situația?)
Am capitulat în fața anxietății azi, data viitoare voi fi mai pregătit în urma acestui jurnal.
🔹
Recunoștința zilei
(
Ce lucru sau persoană din viața mea apreciez azi? De ce?)
Îi sunt recunoscător persoanei care mi-a declanșat anxietatea, am un plan mai bun acum.
🔄 Plan pentru mâine
- Prioritatea zilei de mâine: Continui lucru la scări
- Ce pot face mai bine decât azi? Să nu mai mănânc DULCE 🥴
Voi cu ce frici vă confruntați?
Pe curând!
0 Comments