📝Jurnal
E greu de ținut un simplu jurnal, dar mi se pare atât de benefic încât nu o să renunț așa ușor. Cu toate că am sărit ziua de ieri și am împins cam departe ora de culcare, bine nu e vina jurnalului, voi reveni la scris cât mai repede cu putință.
Hai să vă explic de ce n-am mai apucat să scriu nimic aseară. Am fost atât de încântat de ledurile mele încât se făcuse ora 1 noaptea și eu încă mai lucram la ele. Din păcate am ars un șir de leduri se pare, dar asta e, ar trebui să mă învăț minte în cele din urmă. De obicei când sunt obosit fac prostii.
Ce am învățat de aici. În primul rând respectarea programului, tot nu o fac cum trebuie, dar se pare că e esențial. Cel mai înțelept aseară era să nu termin conexiunea și rămânea să o fac azi. Astfel aș fi scris și în jurnal și foarte posibil să nu fi ars nici ledurile.
Da, cum ai reușit Dorule să le arzi? Păi simplu. Nu mi-am făcut lista de cumpărături completă, mi-a lipsit niște conectori și am fost nevoit să cositoresc ledurile. Un șir de leduri se pare că le-am cositorit bine, dar celălalt am făcut scurt între GND și DATA fără să-mi dau seama. Azi am încercat să resuscitez ledurile dar n-am reușit, cel mai probabil s-au ars. Am comandat altele, sâmbătă sper să termin de montat totul. Azi m-am pus lumină să văd ca la dentist.
Oricum sunt foarte încântat de ele, m-am jucat toată ziua la tot felul de efecte. Pot controla intensitatea lor în funcție de consum, pot programa fiecare led în parte, e foarte interesantă jucăria.
Am pus un senzor de mișcare Zigbee și le-am programat în Home Assistant să se aprindă când trece cineva pe acolo. Ce nu înțeleg e faptul că senzorul depistează mișcarea dar ledurile se aprind cu o întârziere de câteva secunde. Ciudat, trebuie să investighez problema. Ce e fain e că ledurile se vor aprinde pentru 5 minute și doar dacă e cineva în zonă. Vreau să corelez cu zi noapte intensitatea lor, sau poate chiar să funcționeze doar noaptea. Eh, văd eu cum ajustez totul, idei sunt multe iar HA n-are limite.
Cum merg celelalte proiecte Dorule? Păi coachingul nu e chiar atât de ușor, doar epistemologie și aia e. Pe lângă faptul că am un prieten care e dispus să exersez ce învăț cu el, abia aștept să mai am o discuție, am început să mă antrenez cu ChatGPT. Prima discuție a fost simplă și i-am zis să devină un client dificil. Asta a făcut, a devenit atât de dificil încât mă bloca. I-am zis să-mi dea hinturi cum să continui discuția că aveam intenția să-i dau dreptate personajului meu. Băi dificil. Cu toate că înțelegeam capcanele și limitările acestui interlocutor simulat, habar nu aveam cum să-l scot de acolo. Oricum a fost un antrenament foarte fain. Oricum acum abia astept să aplic în realitate cu prietenul meu, îmi pregătesc câteva întrebări și în weekend stabilesc eu o discuție cu el.
Dar ChatGPT nu se oprește aici să mă surprindă. Pe lângă faptul că știe o grămadă de chestii deja despre mine și-mi dă răspunsuri personalizate acum, a deschis cutia pandorei cu tot felul de proiecte de automatizări. Am ajuns să-mi doresc să fac atât de multe automatizări de făcut încât nu știu cu ce să încep.
Am o problemă mare când vine vorba de proiecte personale. Încep lucru la o grămadă de chestii deodată și nu termin nimic cum trebuie. Vă trebui să găsesc o soluție să prioritizez și să nu mă mai apuc de următoarea chestie până nu finalizez ce am început deja. Ușor de zis greu de făcut, dar nu imposibil.
Pentru că vreau să continui obiceiul jurnalului, cred că o primă automatizare va fi treaba asta. Mi-e teamă că mă voi lovi de lucruri dificile de făcut și că va trebui să schimb chestii în toată automatizarea mea iar asta mă va distrage, dar sper eu că voi reuși să o fac. După care intenția e să documentez cât mai bine totul și să împărtășesc cu voi ce am făcut, poate îi va fi cuiva de folos. Oricum mie îmi va fi cu siguranță, voi avea satisfacția că l-am făcut, mă va ajuta să postez mai rapid și voi avea mai mult timp de alocat pentru scris, sau merg la culcare mai devreme puțin.
Cam asta-i pentru moment. Cu toate că am sărit o zi, se pare că obiceiul se instalează și-s foarte bucuros. Mai am patru obiceiuri de implementat; somnul, antrenamentele, obiectivele și mesele. Odată ce le voi implementa, posibil să rămân fără timp de scris în unele zile, dar e imperios necesară implementarea lor.
Având în vedere faptul că nu a trecut nici o zi în care să nu lucrez în casă sau să scriu, cred că zilele astea ar trebui să le trec la obiective împlinite, nu e ca și cum am stat pe Tiktok.
🎯 Obiectivele zilei
- Somn:: 6
- Antrenament:: 0
- Mâncare:: 3000
- Obiective:: 0
Am eliminat pașii, daca voi avea peste 10k de pași pe zi dar nu am antrenament, le voi trece la antrenament. Oricum nu am în plan fac pași prea mult, totuși am în plan antrenamentele, de cel puțin trei ori pe săptămână.
🔍 Reflectare asupra zilei
🔹 Succesul zilei
(Ce am realizat azi? Ce mi-a adus satisfacție?)
Am programat ledurile. Am practicat coaching cu ChatGPT și a fost nu doar distractiv dar și provocator..
🔹 Tensiunea zilei
(Ce provocare am întâmpinat? Ce mi-a consumat energie? Cum aș putea gestiona mai bine situația?)
Nu mai face chestii când ești obosit mă Dorule.
🔹 Recunoștința zilei
(Ce lucru sau persoană din viața mea apreciez azi? De ce?)
Cred că azi îi aduc un omagiu lui ChatGPT și oamenilor mult mai inteligenți decât mine care au putut face posibilă tehnologia asta. Practic acum sunt capabil să fac lucrurile intimidante pe care mi le-am dorit să fac de când eram mic și am ezitat sau am renunțat desconsiderându-mă. Acum ChatGPT îmi poate răspunde la orice întrebare stupidă și să-mi explice de câte ori vreau și în orice mod vreau până reușesc să înțeleg. Și nu se oprește aici. E o mașinărie incredibilă.. Mulțumesc.
🔄 Plan pentru mâine
- Prioritatea zilei de mâine: Curățenie și proiect daca am timp, fiind ziua lui Vali nu știu…
- Ce pot face mai bine decât azi? Să-mi stabilesc mai bine programul.
0 Comments