Jurnal de weekend

Mar 23, 2025 | 0 comments

Ieri am ajuns la 11 noaptea de la baschet, a fost programat foarte târziu meciul. A fost un meci interesant prin faptul că au tras de ultimele 20 de secunde să schimbe tabela de marcaj, dar din păcate nu au reușit, au pierdut în cele din urmă.

Cu Ștefan nu am reușit să merg la meciul lui de fotbal și nici la alergat nu am mers din păcate. Sâmbătă am petrecut toată dimineața la sindicat să mă ajute cu formularele pentru fisc, apoi la piață să mai cumpăr ce a mai rămas pe tarabe.

Azi a fost o zi plină. Fiind o zi plăcută afară am făcut activități prin jurul casei. Am tăiat o cracă de la cireșul din fața casei, am spălat motocicleta și am curățat-o de rugină. Am schimbat cauciucurile la mașină, le-am pus pe cele de vară, am spălat și mașina și am trecut și printr-o lecție din coaching. Nu am avut un start foarte bun dimineața, aș fi vrut să încep cu exerciții fizice, dar a fost o zi productivă, și am primit ajutor și de la Ștefan.

Mă bate gândul să o schimb Intruderul cu o Suzuki V-Strom 650. Îmi place la Intruder cum sună, faptul că e joasă, e stabilă, are transmisia pe cardan, merge super motorul. Nu-mi place că e destul de veche, consumă 5.4 l, cred că se poate mai puțin. Farul trebuie schimbat, e prins cu scotch, nu are ABS, sincer nu am simțit nevoia in tot acest timp dar cine știe. Nu pot sări cu ea o bordură. Cu toate că i-am pus bagajele acelea în spate, nu sunt prinse bine iar in curbe la viteza mare mă dezechilibrează la fiecare dâmb din asfalt. Poziția e cool pe motor, dar parcă nu e firească și cred că poziția pe V-Strom e mai confortabilă. Vara asta cred că rămân pe Intruder dar mă gândesc să mai experimentez și alte motoare. Voi ce motor îmi recomandați?

Apropo, n-am crezut că pot reda aspectul țevii de eșapament atât de bine cu oțet. Cum credeți că o pot proteja mai bine de rugină?

IMG_20250323_144004.jpg_compressed.jpeg

Am aplicat ca voluntar pentru coach de carieră la sindicat, sunt curios dacă mă vor accepta. Intenția e să capăt experiență în ale coachingului și să-mi fac networking. Posibil ca limba să reprezinte o bilă neagră, dar până la urmă e voluntariat, nu un job.

📝Jurnal

🎯 Obiectivele zilei

  • Somn:: 1
  • Antrenament:: 0
  • Mâncare:: 0
  • Obiective:: 1

🔍 Reflectare asupra zilei

🔹 Succesul zilei
(Ce am realizat azi? Ce mi-a adus satisfacție?)
Cu toate ca am pornit de la premisa că activitățile din jurul case îmi consumă energia și că nu voi putea face nimic altceva pentru mine, se pare că m-am înșelat. Mi-a adus satisfacție să curăț motorul de rugină și să tai pomul, și am parcurs și o parte din curs.
🔹 Recunoștința zilei
(Ce lucru sau persoană din viața mea apreciez azi? De ce?)
Am petrecut timp cu copiii. Sebi a prins curaj să mă întrebe lucruri mai sensibile pentru el, iar Ștefan m-a ajutat cu toate că am început să-i restricționez accesul la tehnologie, de obicei se supăra și se închidea.

🔄 Plan pentru mâine

  • Prioritatea zilei de mâine: merg la sală și mai parcurg o lecție de coaching.
  • Ce pot face mai bine decât azi? sa revin la program și la obiective, să nu mai procrastinez.

0 Comments

Submit a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *